Modele de stabilire a prețurilor.

7 Top Structuri de prețuri pentru a vă ajuta să vă măriți profitul

În cadrul analizei deciziei de producţie am presupus că firma are drept obiectiv maximizarea profitului.

Prețuri reale și prețuri ideale - Wikipedia

Pentru marea majoritate a firmelor, acesta este cazul. Dar, nici o firmă nu activează şi nu este condusă după criterii şi obiective unice. Chiar şi în cazul profitului, firma îşi poate propune să maximizeze nivelul acestuia pe o anumită perioadă, sau să atingă un anumit nivel pe un orizont de timp dat, obiective care pot să difere în oarecare măsură faţă de principiul maximizării profitului.

Atingerea acestor obiective se regăseşte şi în politica de preţ a firmei. Practic, prin decizia privind preţul principalelor grupe de produse pe care le realizează, firma conduce către materializarea acestor modele de stabilire a prețurilor.

În continuare ne propunem să analizăm atât obiectivele pe care firma le poate urmări prin decizia de preţ, cât şi modalitatea practică prin care ea le poate formaliza şi, de asemenea realiza. Stabilirea preţului în vederea deţinerii unei anumite părţi a pieţei; 3. Stabilirea unui preţ care să facă faţă concurenţei sau chiar să o elimine. Preţul pentru un venit fixat este acel preţ pe care firma îl stabileşte astfel încât, pe termen lung, pentru anumite produse sau grupe de produse să obţină un venit mediu fixat pe capitalul utilizat.

Adesea, prețurile efective ale tranzacțiilor reale sunt combinate cu prețurile presupuse, în scopul calculării sau estimării prețurilor. De exemplu, dacă statisticienii publică estimări de preț sintetizate despre economie în ansamblu, este posibil ca operatorii pieței să răspundă la aceste informații privind prețurile chiar dacă sunt departe de a fi exacte, dacă se bazează pe un număr foarte mare de presupuneri și dacă sunt revizuite ulterior. De exemplu, publicarea de noi date referitoare la PIB are adesea un efect imediat asupra activității pieței de valori, în măsura în care este interpretată ca un indicator menit să determine venituri în creștere sau în scădere. Prețurile ideale sunt, de obicei, prețuri care s-ar stabili în comerț, dacă anumite condiții s-ar aplica sau nu.

În măsurarea venitului pe capitalul utilizat, cele mai multe dintre modele de stabilire a prețurilor tind să utilizeze dividendele acţionarilor plus datoriile firmei pe termen lung.

Pentru a determina venitul pe care doreşte să îl obţină, în practică, firmele iau în considerare: Un nivel al venitului pe care îl consideră rezonabil; Obiceiul ramurii ceea ce se practică de obicei în acea industrie ; Dorinţa de a egala sau depăşi nivelul mediu al venitului firmei obţinut în perioada anterioară; Nivelul profitului fixat cu scopul de a deţine o anumită parte de piaţă.

Unul din obiectivele pe care firmele le pot urmări atunci când fixează preţul, este deţinerea unei părţi minime sau maxime din piaţa internă sau internaţională a unui produs. Există modele de stabilire a prețurilor raţiuni pentru acest obiectiv. De exemplu [38], U. Reducerea preţului sau oferirea unor facilităţi deosebite pentru achiziţionarea produselor sale este o politică de preţ pe care firmele o utilizează cu scopul de a putea face faţă concurenţei, sau chiar cu scopul de a-şi elimina competitorii de pe piaţă.

Metoda "cost-plus"; 2. Metoda costului incremental Metoda "cost-plus" În cadrul acestei metode, firma decide să fixeze pentru produsele sale un preţ determinat prin adăugarea la costul de producţie a unei anumite cote fixe. Utilizarea acestei metode presupune parcurgerea a doi paşi: determinarea costurilor de producţie şi stabilirea cotei de adaos.

Pasul : Determinarea costurilor de producţie prezintă particularităţi pentru cele trei mari domenii de activitate: sectorul productiv, sectorul comercial şi sectorul serviciilor. În domeniul productiv, firmele determină, de regulă, un cost variabil standard dat de consumul de muncă direct productivă şi consumul direct de materiale, sau un cost de absorbţie standard, obţinut prin adăugarea la costul variabil standard a cheltuielilor de regie ale firmei.

Deoarece cheltuielile de regie sunt repartizate de către firme în mod diferit pe produs, cota de adaos poate fi profit pur sau poate conţine şi anumite elemente din cheltuielile generale ale firmei, elemente care vor fi deduse din această cotă ulterior.

În domeniul comercializării en-gros sau cu amănuntul costul variabil unitar este modele de stabilire a prețurilor şi simplu suma plătită de comerciant pentru a achiziţiona produsul.

Жестом руки он указал на безупречное во всех деталях подобие Диаспара, покоящееся перед. - Это не модель, она не существует в действительности. Это лишь проекция образа, хранящегося в Банках Памяти, и, вследствие этого, она абсолютно идентична самому городу.

În domeniul serviciilor costul este stabilit luând în calcul timpul de prestare a serviciului şi consumul de materiale, precum şi specificul sectorului respectiv.

Pasul 2: Firma poate modele de stabilire a prețurilor o cotă fixă de adaos pentru toate produsele, sau o cotă diferenţiată pe fiecare produs în parte. Diferenţierea dimensiunii acesteia se face ţinând seama de practica domeniului de activitate, concurenţă, jocul cerere-ofertă, restricţiile privind rata venitului pe investiţie. Acest lucru nu înseamnă, în mod necesar, că firma elimină obiectivul de a-şi maximiza profitul.

forex costă pe metru

În determinarea cotei de adaos, managerii trebuie să ţină seama de factori relevanţi precum: - natura produsului şi randamentul acestuia; - gradul de risc al activităţii; - cota de adaos practicată în mod obişnuit în acel domeniu; - modalitatea de plată. Variabila-cheie utilizată în acest sens este, însă, elasticitatea de preţ a cererii, adică senzitivitatea cererii pentru acel produs în raport cu preţul. Presiunea concurenţei existente pe piaţă determină firmele să dea dovadă de mare flexibilitate atunci când stabilesc nivelul cotei de adaos.

Dacă metoda "cost-plus" este sau nu maximizatoare de profit, putem spune doar dacă suntem în măsură să determinăm elasticitatea preţului produsului.

cum să eliminați metoda de câștig

Din relaţia 3. Dacă firma poate estima elasticitatea pentru un nivel particular al preţului, ecuaţia 3. Se determină cota de adaos cu relaţia 3. Se compară nivelul actual al CA cu nivelul CA test.

LIVE 44 ( la suite) - Etudes Belgique : Equivalence, admission, Carte séjour, TLS (la suite)

Dacă preţul practicat este optimal ele sunt egale. Utilizarea modelului "cost-plus" în adoptarea deciziei de preţ a firmei nu garantează acesteia obţinerea de profit.

descărcare forex germană

Totuşi, determinarea şi utilizarea preţului optimal al outputului poate minimiza modele de stabilire a prețurilor firmei, aspect deloc de neglijat.

Avantajele utilizării acestei metode sunt: constituie o metodă relativ simplă de determinare a preţului; oferă o metodă de obţinere a nivelului adecvat al profitului; constituie un element de justificare a creşterii preţului datorită elementelor modele de stabilire a prețurilor cost. Principalele puncte slabe ale metodei sunt: eşuarea în tentativa de considerare a cererii măsurată în termeni de dorinţă a cumpărătorilor şi putere de cumpărare; metoda nu recunoaşte rolul costurilor evitabile şi al celor de oportunitate în adoptarea deciziei de preţ; metoda eşuează în a reflecta concurenţa în termeni de reacţie a rivalilor şi de posibile noi intrări pe piaţă Modele de stabilire a prețurilor costului incremental Pentru multe dintre deciziile de preţ ale firmei, costurile incrementale sunt singurele costuri "adevărate" şi relevante care pot fi considerate.

1. Gruparea prețurilor

Determinarea acestor costuri oferă firmei un adevărat ghid pentru deciziile de producţie şi de preţ ale acesteia pe termen scurt. În decizia de a reduce preţul unui produs cu scopul de a creşte nivelul vânzărilor, managementul firmei trebuie să compare venitul incremental obţinut prin creşterea vânzărilor IR cu creşterea costurilor IC datorate acestei decizii. Însă, determinarea costului incremental oferă, firmei posibilitatea de a stabili un nivel optimal al preţului, aşa modele de stabilire a prețurilor condiţiile privind cererea unui produs stabilesc preţurile posibile de vânzare ale produsului considerat.

Totuşi, în vederea folosirii corecte a analizei incrementale în deciziile de preţ, firma trebuie să ia în considerare efectele totale ale acestei decizii, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, asupra venitului firmei, producţiei, costurilor şi vânzărilor pentru toate produsele pe care firma le utilizează.

În practica economică întâlnim trei grade de discriminare a opțiuni binare 365 Discriminare de gradul întâi, în cadrul căreia firma fixează aceluiaşi cumpărător preţuri diferite pentru fiecare unitate de produs achiziţionată; Discriminare de gradul doi care constă în aplicarea principiului de la discriminarea de gradul întâi dar pentru un anumit număr de produse lot achiziţionate în plus şi nu pentru fiecare produs; Discriminarea de gradul trei apare atunci când firma producătoare diferenţiază cumpărătorii în raport cu venitul lor, poziţionarea geografică, gusturile individuale, modul de folosire a produsului sau alte criterii, şi percepe preţuri diferite pentru fiecare tip de piaţă sau cumpărător, în ciuda costurilor echivalente de producţie, procedeu cunoscut şi sub numele de segmentare a pieţei.

Pentru a stabili o structură diferenţiată a preţurilor, firma poate utiliza următoarele tehnici: a. Diferenţierea în raport cu cantitatea. Pot exista trei tipuri de astfel de diferenţieri: - diferenţieri cumulative: firma acordă facilităţi de preţ clienţilor în raport cu cantitatea totală cumpărată într-o anumită perioadă un an, să spunem ; 8 02 MODELAREA ACTIVITĂŢII FIRMEI - diferenţieri în funcţie modele de stabilire a prețurilor cantitate se bazează pe cantitatea cumpărată la un moment dat şi livrată la o anumită destinaţie; - diferenţieri funcţionale sunt acordate distribuitorilor în raport cu poziţia lor în lanţul de distribuţie a produsului.

Diferenţierile în raport cu timpul se împart în două categorii: - diferenţieri orare, aplicate atunci când elasticitatea cererii cumpărătorilor variază de-a lungul aceleiaşi zile tarifele la energie electrică şi la transport, de exemplu ; - diferenţieri calendaristice, utilizate atunci când elasticitatea cererii prezintă diferenţe de la o zi la alta, de la o săptămână la alta sau de la o lună sau un sezon la altul.

Diferenţieri în raport cu destinaţia produsului, cel mai cunoscut exemplu fiind taxele diferite stabilite pentru consumul casnic şi industrial de energie electrică şi servicii telefonice, modele de stabilire a prețurilor.

Discriminarea preţului în două pieţe A şi B Pentru a putea aplica discriminarea în decizia de preţ, firma trebuie să aibă posibilitatea de a identifica şi separa diferitele pieţe în raport cu elasticităţile specifice acestora, adică posibilitatea de a identifica diferitele funcţii de cerere caracteristice acestor pieţe. Pentru a obţine un profit maxim, firma trebuie să ia decizia modele de stabilire a prețurilor a fixa pentru fiecare piaţă acel preţ pentru care veniturile marginale obţinute în fiecare piaţă să fie egale între ele şi egale cu costul marginal vezi Figura 3.

Nivelul producţiei firmei este stabilit la intersecţia curbelor MR T şi MC costul marginaliar nivelul vânzărilor în fiecare piaţă este fixat acolo unde venitul marginal al pieţei egalează costul marginal al firmei.

2. Modelul Freemium

Acest lucru conduce la apariţia următoarelor tipuri de relaţii:. Relaţii de cerere, apărute atunci când produsele sunt substituibile sau complementare; 2.

aici puteți câștiga nu mari ci bani

Relaţii de cost, datorate posibilităţii de a fabrica mai multe produse cu aceleaşi facilităţi; 3. Relaţii de producţie care apar atunci când unul şi acelaşi proces de producţie are ca rezultat mai multe produse; 4. Relaţii de capacitate apărute atunci când firma are posibilitatea de a utiliza capacitatea în exces pentru a realiza unul sau mai multe produse adiţionale Stabilirea preţului în cazul produselor substituibile sau complementare.

Stabilirea preţului pentru produse substituibile În general, majoritatea firmelor realizează un produs în mai multe tipuri, game, în raport cu preferinţele şi puterea de cumpărare a consumatorilor. Aceste produse concurează între ele atât în cadrul firmei cât şi cu produsele similare de pe piaţă. Pentru a stabili preţul acestor produse, în practică firmele pot utiliza următoarele metode: a. Stabilirea preţului prin aceeaşi metodă pentru întreaga linie de fabricaţie, de exemplu prin metoda "cost-plus" ; b.

Stabilirea preţului folosind metoda "cost-plus" dar variind cota de adaos în raport cu nivelul costurilor astfel: modele de modele de stabilire a prețurilor a prețurilor produsele mai costisitoare se va utiliza o cotă de adaos mai ridicată, rezultând un preţ mai mare. O deficienţă a acestor metode constă în ignorarea diferenţelor existente în cererea de produse, în condiţiile de concurenţă şi în gradul de maturitate al pieţei pentru fiecare produs în robot cu opțiuni binare liniei de fabricaţie.

Stabilirea preţului pentru produse complementare Complementaritatea produselor unei firme se datorează posibilităţii de a fi utilizate numai împreună, în anumite proporţii. Metodele de stabilire a preţului pentru schimb de etereu complementare sunt: a. Metoda "liderului de pierdere" constă în stabilirea unui preţ foarte scăzut al unui produs, atât în raport cu produsele similare de pe piaţă cât şi în raport cu costul de fabricaţie al acestuia, şi înştiinţarea prin reclamă a consumatorilor, cu scopul de a determina o creştere a cererii pentru produsele complementare.

acasă anunțuri de locuri de muncă

Prin profiturile obţinute suplimentar în acest fel, produsul lider al pierderii devine, în fapt, un lider al profitului; b. Metoda vânzării condiţionate cere cumpărătorilor să combine produsele dorite cu altele astfel încât, în fapt, aceştia achiziţionează un grup de produse unite. În practică, această metodă este considerată ilegală, exceptând cazul în care produsul complementar este oferit gratuit, cu scopul de a-l promova, de exemplu.

Metoda tarifului cu două părţi, în cadrul căreia cumpărătorul plăteşte un preţ compus dintr-o parte fixă şi una variabilă care depinde de cantitatea consumată din produsul complementar achiziţionat împreună cu cel principal.

Un exemplu elocvent îl constituie abonamentul pentru serviciul telefonic şi, respectiv, costul variabil al convorbirilor în raport cu durata şi destinaţia acestora Strategii decizionale de preţ utilizând capacitatea firmei De regulă, profitabilitatea firmei se îmbunătăţeşte atunci când aceasta reuşeşte să repartizeze costurile fixe pe o cantitate mai mare de produse.

Modalitatea de folosire a capacităţii excedentare şi de stabilire a preţului produselor fabricate este ilustrată în Figura 3.

În limitele capacităţii de care dispune firma poate fabrica şi alte produse atâta timp cât ele vor putea fi vândute la un preţ mai mare decât costul lor marginal. Utilizarea în practică a acestui model în adoptarea deciziei de preţ a firmei are anumite limite, cele mai importante constând în crearea unui robot de tranzacționare cu minerit bitcoin el ignoră complet interdependenţele dintre modele de stabilire a prețurilor diferitelor produse şi presupune existenţa posibilităţii de a adapta cu uşurinţă capacitatea firmei la fabricarea unei varietăţi de produse Modele de stabilire a prețurilor preţului pentru produse fabricate împreună Anumite procese de producţie au ca rezultat un produs principal şi unul derivat sau secundar.

Produsele derivate pot fi utilizate în continuare de către firmă, pot fi valorificate prin vânzare sau nu.

Într-un tutorial recent, am analizat principalele strategii de stabilire a prețurilor pentru afacerea dvs. Am analizat trei strategii principale: Costuri bazate pe preț Prețul pe bază de clienți Concurență pe bază de prețuri Gândiți-vă la asta ca fundație pentru stabilirea prețurilor.

Utilrecenzii